La Iaşi, fiecare piatră vorbeşte despre trecut, din fiecare zid răzbate istorie şi fiecare străduţă aminteşte de mari iubiri. Iaşiul este oraşul celor şapte coline, este oraşul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română şi al primului muzeu literar memorial. De aceea, se poate spune despre Iaşi că este un veritabil muzeu naţional, prin comorile istorice şi de artă pe care le deţine.

Dacă vrei să faci o plimbare, locul cel mai potrivit este Parcul Copou. Aleile sale lungi găzduiesc busturile marilor scriitori români. Punctul culminant este teiul lui Eminescu, locul unde poetul venea să scrie, iar legenda spune că acesta era pomul pe care îl cânta în poeziile sale. Teiul, cu imensa sa coroană, protejează bustul lui Mihai Eminescu şi placa de marmură pe care stă aşternută poezia “Dorinţa”. Chiar în faţa teiului, de cealaltă parte a cărării, se odihneşte soclul bunului prieten al lui Eminescu, scriitorul Ion Creangă.

Iaşiul este încărcat de istorie şi cultură; plimbându-te pe străzile lui, la fiecare pas îţi aminteşte de personalităţi care au modelat ţara noastră.

Aşezare de legendă, Iaşiul este un nume ce emoţionează chiar şi prin simpla rostire a acestui cuvânt. Nu este singurul lucru care concură la frumuseţea acestui nume: aşezarea pe cele şapte coline a îndemnat pe mulţi să-l asemene cu oraşul etern, Roma. La toate acestea , priceperea omului a atins de multe ori sublimul prin zidirile înveşmântate în broderii de piatră ale Bisericii Trei Ierarhi, Golia, ale Palatului Culturii, Teatrului Naţional, dar şi ale altor monumente care constituie dovada măreţiei Iaşiului.

Prin trecutul şi prezentul său, Iaşiul aparţine tuturor românilor. Iaşiul nu este o aşezare oarecare, este un oraş-muzeu şi un centru universitar renumit, datând din secolul al XIX-lea.

Iaşiul poate fi considerat un fel de Mecca a românilor. Nu întâmplător, marele istoric Nicolae Iorga îşi exprimă nedumerirea că „sunt români care n-au fost niciodată în Iaşi, deşi n-ar trebui să fie niciunul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde altundeva”.